Asasinarea lui Mihai Viteazul
Pe 9 august 1601, Mihai Viteazul a fost asasinat la Câmpia Turzii, trădat de soldații săi și de mercenarii conduși de generalul Gheorghe Basta. Voievodul, în vârstă de 43 de ani, a fost atacat în fața cortului său, fără ca oamenii săi să intervină. Cronicarul Szamoskozy descrie sfârșitul lui Mihai, menționând că trupul său a fost lăsat timp de trei zile la marginea drumului, cu capul expus pe cadavrul unui cal decedat în apropiere.
Lecțiile trădării
Dan Negru a subliniat importanța lecțiilor pe care le oferă istoria, evidențiind că trădarea provine adesea din rândul celor apropiați. El a făcut referire la alți conducători români, precum Burebista și Vlad Țepeș, care au fost și ei trădați de cei în care aveau încredere. Negru a afirmat: „Trădarea nu vine niciodată de la inamici”, subliniind că istoria românească este marcată de astfel de evenimente dureroase.
Contextul asasinatului
În noaptea de 8 spre 9 august 1601, în timp ce ostașii lui Mihai Viteazul dormeau, aproximativ 300 de mercenari valoni, sub comanda lui Jaques Beauri, au intrat în tabăra voievodului. Beauri i-a cerut lui Mihai să se predea, dar refuzul acestuia a dus la o asasinare brutală. Motivele atacului rămân neclare, fiind speculate invidia generalului Gheorghe Basta, trădarea nobilimii din Transilvania sau ordinele împăraților austrieci.
Reflecții asupra istoriei
Dan Negru a citat un fragment din poezia „Capul de la Torda” a lui Adrian Păunescu, care ridică întrebări despre responsabilitatea românilor în fața trădării și a asasinării lui Mihai Viteazul. El a încurajat o reflecție asupra adevărului istoric și a impactului pe care aceste trădări l-au avut asupra identității naționale.
Concluzie: Asasinarea lui Mihai Viteazul rămâne un moment tragic în istoria României, simbolizând trădarea din interior și reflectând complexitatea relațiilor de putere din acea perioadă. Această lecție istorică subliniază necesitatea de a învăța din trecut pentru a evita repetarea greșelilor.
